prieteni

Prietenii mei, nu sunt mulți, dar sunt frumoși fiecare în felul lui. Iar uneori îmi place să vorbesc de ei.

Începi să îţi numeri prietenii pe degete.

[play la melodie și citește]

Cam aşa e după o vârstă: oricât de dur, sociabil sau de succes ai fi, începi să îţi numeri prietenii pe degete. Nu pentru că ai spune “am o problemă” şi ei ar da bir cu fugiţii, ci pentru că aşa e viaţa. Îţi răpeşte oameni dragi din când în când, în cele mai stupide moduri şi inoportune momente.
Unii se duc de prea grăbiţi, alţii din neatenţie, câţiva din inconştienţă, prea mulţi din neputinţă, dar mereu toţi se duc fără să vrea şi fără să fie pregătiţi. Nu zic nu, sunt şi excepţii, dar sunt şi sper să fie tot mai puţini cei care sunt pregătiţi şi care păşesc ferm şi cu mult egoism pe acest drum.

Cam aşa se întâmplă lucrurile în viaţă: oamenii dispar, rămâne şocul şi probabil, după un timp, se aşterne praful, scade intensitatea durerii, apare un dor mărunt, numeri amintirile și zâmbești.
Cel puţin, vreau să cred că aşa funcţionează situaţiile astea pentru majoritatea oamenilor; nu de alta, dar e un chin să nu uiţi… şi de la un punct începe să devină înspăimântător, înfricoșător și insuportabil să realizezi că rând pe rând, la masa la care cândva stăteai de vorbă cu prietenii rămân tot mai multe scaune goale. Și nu mai socot cât şi cum doare ca în fiecare an să mai adaugi o zi neagră în calendar…
Eu anul asta am ajuns la 15.

15 oameni dragi şi buni, cu familii și o întreagă viață înainte. 15 oameni cu zeci de vise. 15 persoane de suflet care mereu aveau o vorbă bună. 15 prieteni mereu cu zâmbetul pe buze… și care mereu vor trăi în sufletul meu. Oameni care cu siguranţă sunt într-un loc mai bun şi cu care sper să mă revăd cândva, cumva.

Vă rog ceva: căutaţi să oferiţi mereu doar amintiri fantastice şi de neuitat, dar mai ales să însemnaţi frumos în sufletele tuturor celor dragi! Nu ştiţi niciodată când se termină firul… iar în acele momente grele, de început de dor și disperare, acele amintiri contează extraordinar de mult.

Între timp, bucurați-vă de viață și de tot ce vă oferă!

Alex.

Anul 2014 se încheie frumos.

[play, doar dacă vrei]

Anul 2014 se încheie frumos de tot şi în mare parte asta se datorează şi mulţumită oamenilor din jurul meu, care nu ştiu dacă anul acesta s-au schimbat în bine sau dacă sunt mai înmulţit, ca să zic aşa. Poate pur şi simplu am fost eu în locul potrivit la momentul potrivit. Sau poate am avut eu mai mult timp ca să observ toate mărunţişurile astea… care pe mine mă fac să cred că, cu puţin efort sau poate cu mai multă atenţie lumea poate deveni un loc mult mai bun pentru noi toţi.
Nu am să vă înşir toate “nimicurile astea” care mi-au furat zâmbete în cele mai neaşteptate momente şi nici nu am să mă apuc să vă povestesc de cât de excepţional s-au comportat şi cum s-au mobilizat atunci când, în graba unor zile aglomerate, s-au împiedicat de oameni mai puţin norocoşi şi nu au rămas indiferenţi la ne-norocul lor.
Nu, nu am să mă laud cu ei deşi fiecare dintre ei merită asta, ci doar am să zâmbesc cu drag şi am să beau un pahar de vin în cinstea lor. Şi a voastră, a tuturor.

Vă mulţumesc!

Reuşiţi să mă faceţi mândru şi să îmi descreţiţi fruntea chiar şi atunci când mă aştept cel mai puţin sau când cred că ziua se va încheia în cel mai dezastruos mod posibil. Da, super-oamenilor, aveţi voi super-puterea asta magică. Iar pentru tot efortul vostru şi pentru toate zâmbetele, vă mulţumesc din suflet… cu un zâmbet mare, larg și vesel!

multumesc2014-jurnal,pentru-ea

Adevărul este că 2014 a adus nişte schimbări imense în toţi prietenii mei şi în toţi oamenii pe care îi cunosc… şi sunt schimbări despre care cred că sunt pur şi simplu remarcabile şi tot ce îmi rămâne este să spun mândru tare: mi-aş dori cât mai mulţi oameni aşa ca voi.

La mulţi ani tuturor!

Alex.

Ce mai faci?

Spune-mi: Ce mai faci?

Zâmbeşti? Te bucuri de cadourile de la Moş? Ai ceva pe suflet? Te gândeşti la cineva?
Deja ai răspuns? Nu îmi spune. Ştiu. Din obişnuinţă, ai răspuns cu: “bine”? Da. Mulţi facem asta.
ce-mai-faci---jurnal,-pentru-eaOamenii sunt previzibili. Din grabă sau mai bine zis dintr-o inconştienţă nejustificabilă.
Prea rar, ne gândim că acei oameni care ne întreabă “ce mai faci?”, au o intenţie bună sau că au făcut un lucru rar şi care ar trebui să dea de gândit: şi-au rupt câteva secunde sau minute din timpul lor (care parcă-i mereu mereu prea puţin) ca să ţi le acorde ţie, prieteniei şi respectului pe care ţi le poartă. Pentru că aşa sunt unii oameni. Pur şi simplu le pasă şi sunt mereu acolo fără să întrebe şi fără să te judece. Pur şi simplu te înţeleg şi te acceptă aşa cum eşti tu, atunci când nu ţi-e prea ruşine sau teamă să răspunzi la întrebările lor.
Ştii cum să răspunzi la întrebările lor? Sau la acea întrebare banală “ce mai faci?”?
Îţi spun eu: cu sufletul… pentru că în general răspunsurile date din suflet aduc cea mai mare relaxare şi mai mult de atât, aduc oamenii aproape.

Aşadar: Tu ce mai faci?

Alex.