de prin viata.
Realitate tristă. Oameni mărunți.
Oamenii mărunţi au o realitate a lor, tristă, dureroasă. O realitate în care prieteniile se clădesc pe favoruri şi se spulberă din mofturi.
Incertitudinile dețin supremația în această realitate și provoacă dezechilibre mai grave decât orice dramă uzuală. Lipsite de orice urmă de emoție, aceste dezechilibre sunt atât de complexe încât oamenii mărunți se erijează în victime, până și față de simpla bătaie a vântului. Recomandările sunt mereu considerate critici subtile, sfaturile sunt efectiv sfidări pe față, iar aprecierile sunt pură ipocrizie. O realitate dezamăgitoare în care orgoliul este mai presus de orice problemă, nevoile primează și orice urmă de umanitate dispare. Nimic nu e gratuit, toate cuvintele au un sens, toate acțiunile au un scop și toate contribuie mereu și numai la pseudo-îmbunătățirea imaginii și beneficiilor propriei persoane. O realitate întotdeauna construită pe vorbe multe prea mari, spuse zâmbind fals alături de o garnitură sănătoasă de argumente menite să valideze cele aruncate în vânt. Intangibilitatea acestei realități fascinează într-un mod iremediabil în mod deosebit sufletele instabile, care sub o formă sau alta se regăsesc și devin captivați de vorbele, poveștile însușite și acțiunile mecanizate ale acestor oameni mărunți. Preț de o secundă, o zi, o lună, o vreme. Iar ulterior se trag concluziile.
Realitatea oamenilor mărunţi se traduce printr-o importanță închipuită auto-atribuită şi se rezumă la statui ridicate în regim propriu, pe sol nisipos sau din nisip… 🙂
Alex.
Omenie. O prăpăstie de omenie.
De multe ori în lume este nevoie de o prăpastie de omenie pentru a face diferența.
Între multe lucruri. Între gesturi. Între vorbe. Între oameni.
Din umbră. Cu ochii închiși.
Cu mâinile legate. Privind ades în altă parte.
Vorbind pe lângă. Cu blândețe în glas.
Într-un mod total dezinteresat. Cu altruism în vene.
Oamenii mari mereu vor face bine.
Pe la spate sau direct. Cu ochii îngreunați de ură.
Gesticulînd nervos. Privind mereu de sus.
Bârfind fără respect. Cu reproș în glas.
Lovind cu pumnul în piept. Țintind ades un scop al lor.
Oamenii mici mereu vor face… ceea ce știu ei mai bine.
… iar între a face bine și a face ce știi mai bine… este o prăpastie de omenie.
Vă doresc să vă înconjurați numai cu oameni mari, de bine, plini de omenie.
Alex.
Bărbaţi. Femei piesă. Puzzle.
Cred că, dacă ar fi să întrebaţi orice bărbat cum arată mai exact femeia piesă, descrierea acesteia ar arăta cam aşa:
Femeia la care visăm cel puţin o dată în viaţa asta prea scurtă şi pe care o pierdem puţin câte puţin.
Femeia pe care o observăm în cea mai aglomerată mulţime, chiar şi atunci când suntem cu mintea în zece direcţii.
Femeia pe care o admirăm cel puţin o dată în periplul nostru prin lume, o lume adesea prea superficială.
Femeia pe care ne-o dorim la braţ măcar pentru o seară și pentru a stârni invidia prietenilor și a partenerelor acestora.
Femeia pe care ne dorim să o calmăm cu o vorba oricând, mai ales în cele mai furtunoase momente.
Femeia care ne-ar face cei mai fericiţi din lume, dacă ne-ar da ocazia să îi spunem “acasă”.
Femeia care ar face de ruşine cele mai frumoase flori din lume atunci când ar zâmbi a fericire.
Femeia a cărei privire ar eclipsa orice răsărit sau apus, mai ales în secundele în care dorul ar fi mai greu decât aerul.
Femeia piesă este femeia care ar completa mereu în cel mai perfect mod puzzle-ul imperfect al vieţii.
Şi cu toate astea, undeva în adâncul câtorva femei şi a mult mai multor bărbaţi există adânc întipărită ideea falsă a unei femei piesă: mereu pe tocuri prea înalte, mult prea superficială, într-un sevraj veșnic după atenţia interesată a celor din jur, niciodată de succes, prea a tuturor şi… mereu orice altceva, numai piesă nu.
Alex.
Cum ucide zahărul
De o săptămână am început un experiment prin care am renunțat aproape complet la a mai mânca zahăr cu bună intenție. Adică am eliminat din alimentație multe plăceri vinovate. Ciocolata (în aproape toate formele ei: maxi king, bueno, bounty, snickers, etc.). Sucurile din comerț (cu bule sau fără). Chipsurile. Prăjiturile și multe altele. Nu am renunțat totuși la ciocolata neagră amăruie (pe care o consum în cantități mai moderate, pentru că are multe proprietăți benefice) și fructe, tot în cantitate moderată deoarece au fructoză – care este tot un fel de zahăr.
De ce? Pentru că vreau să mănânc din nou sănătos, pentru că m-aș simți mai bine dacă aș avea câteva kilograme în minus (câteva kilograme în plus, chiar și puține, sunt un stres pentru organism), pentru că nu mai vreau să îmi maltratez dinții cu atâta dulce.
Cum rezist? Greu. Extrem de greu. Sunt un mare amator de Kinder (bueno și maxi king), de prăjituri sau ciocolată cu cocos sau mentă, de … nici nu are rost să zic mai departe că doar îmi fac și vă fac poftă. 🙂
Pot să vă spun că una dintre strategiile de succes este să evit raioanele cu dulciuri și prăjituri din magazine (cu această ocazie am realizat că avem raioane de dulciuri peste tot… pe bune!)
Cum mă simt? Sincer, primul gând a fost să zic că mă simt ca și când aș fi pe moarte. 😀
Bine, hai să fiu cinstit și mai delicat cu adjectivele.
Mă simt înfometat. Corpul meu cere dulce constant… dar primește mâncare. Mă simt vlăguit. Resimt ceva dureri de cap și ceva schimbări la nivel digestiv. Mă simt extenuat. Înainte dormeam 4-5 ore pe noapte și mă simțeam ca nou. Acum pot să dorm 12 ore și nu mă satur de somn. Mă simt letargic. Am senzația că tot ce fac eu se întâmplă cu viteza melcului turbat, iar totul în jurul meu cu viteza luminii.
Așadar, cred că vă dați seama că situația era gravă. Eram dependent de dulce, de zahăr.
Îmbunătățirile au apărut deja, dar încă nu sunt extrem de vizibile. Mă aștept ca pe viitor să mă simt mai energic, să slăbesc câteva kilograme, să nu mai am aciditate atât de mare la stomac, să am o putere mai mare de concentrare, să nu mai fiu atât de sensibil la schimbările de climă, ș.a.m.d.
Sunt multe aspecte în care zahărul ne afectează sănătatea (el fiind supranumit otravă albă și comparat cu cocaina de către unii medici) și credeți-mă, găsim zahăr în majoritatea alimentelor, fie ele procesate sau neprocesate. De la fructe la legume, de la pâine la mezeluri, de la chipsuri la prăjiturele, de la apă la sucuri. Denumirile sub care apare pe etichete diferă: zahăr, melasă, zaharoză, sucroză (și alte denumiri care se termină în oză), etc. Problema este că zahărul se regăsește în cantități din ce în ce mai mari în alimente, iar efectele acestuia sunt dintre cele mai nocive: carii dentare, gută, boli cardiace, cancer, …
Multe dintre aceste lucruri le știm cu toții (pentru că ni s-au spus, pentru că le-am mai citit, etc.), dar le ignorăm, uneori de teamă că starea de rău care se instalează după renunțarea la zahăr va dura o veșnicie, pentru că analizele medicale sunt (încă) bune, sau cine știe din ce alt motiv mărunt.
Vă las să citiți în cartea pe care am citit-o recent, care mi-a reamintit aceste lucruri și care m-a făcut să mă apuc de acest experiment:
Am o curiozitate: voi cât zahăr consumați într-o zi?
Alex.
P.S.: Dacă vă plac cifrele, o statistică spune că pe parcursul vieții consumăm minim 3.3 tone de zahăr, iar 3.3 tone e cam cât un elefant…
Curajul copiilor este incomparabil.
Mereu am spus că: atunci când simți că te pierzi, trebuie să privești și să încerci să vorbești cu copilul din tine. Viziunea copiilor este unică, iar curajul copiilor este incomparabil și în orice moment poate reprezenta o lecție dură de viață și de sinceritate, mai ales pentru acei oameni care se plâng de toate nimicurile posibile și că nu le reușește nimic.
Totuși, trebuie să “adori” oamenii care mereu încearcă să se prindă cu un fir de ață de cei care sunt “pe val” în speranța că… doar-doar or prinde și ei o juma’ de val și-or simți puțin din spuma valurilor, din extazul clipei,…
Acești așa-ziși oameni, acești pseudo-temerari, sunt doar acei copii prea slabi de înger care au fugit de la orele de geografie și care astfel au ratat cea mai importantă lecție despre mare și ocean, și totodată despre viață: dacă nu prinzi fluxul, pierzi atunci când apare refluxul… pentru că fie ajungi în larg certându-te cu tot neamul lui Poseidon, fie rămâi pe țărm ca să conștientizezi dezastrul în care abia supraviețuiești ori ca să admiri peisajul în care alții trăiesc.
Acești pseudo-amatori de senzații tari, acești oameni-lipitori, sunt doar niște oameni slabi și niște chiulangii total ne-experimentați care persistă, din ignoranță, în acea prostie naivă care îi șade bine doar omului frumos și blând.
Acești oameni prea mici pentru lumea asta mare, au crescut degeaba, fără a se maturiza și fără a-și descoperi menirea în viață și pe Pământ, iar acum greșesc constant. Greșesc mult și deosebit de grav, căci nu realizează că de fapt ei aleargă prin viață, fugind de mare și de ocean, fugind de orice ar putea să îi facă să simtă că există și că au viață.
Ce simplu le-ar fi și câte ar mai învăța dacă ar privi înspre copii sau a lor copilărie, căci: Doamne!, ce frumoși sunt copiii în curajul, bucuria lor și inocența lor de a se avânta-nspre mare cu brațele deschise. Și cât de multe poți învăța despre viață și frumusețea clipei de la ei…
Alex.