Author Archive: Alex
Purificator de aer – de care?
Folosește cineva purificator de aer acasă? Întreb pentru că mi-am dat seama că avem nevoie de așa ceva deoarece avem alergii la polen, alergie la praf, etc. iar partea urâtă a alergiilor este că ele nu trec ci doar se agravează o dată cu trecerea anilor.
Bine… dilema este ce produs/brand de purificator de aer să aleg și am zis să vă întreb poate folosiți deja și mă puteți sfătui.
Am cercetat puțin piața și am opțiunile următoare:
1. Dyson TP04 – un plus ar fi că pe timpul verii poate și să răcească, deci ar reduce utilizarea aerului condiționat – dezavantajele ar fi că nu se găsește la noi și nici nu merge conectat pe Google Home.
2. Xiaomi Mi Air Purifier modelul Pro sau modelul 2H – merge conectat pe Google Home – un plus ar fi că mai am aspirator inteligent de la ei.
3. Philips AC4236/10 – nu se găsește la noi – mai sunt câteva modele bunicele – nu se conectează pe Google Home, dar au rețea de senzori prin toată lumea.
Aceste modele le-am ales vând în vedere faptul că:
– trebuie să aibă filtru HEPA și filtru de carbon activ
– suprafața în metri pătrați pe care va fi folosit (am încăperi cu dimensiuni variabile – living de 50 metri pătrați etc.
– trebuie să îmi arate niște indici (cei de bază măcar) pe aplicația purificatorului
– ar fi ideal să fie și cât de cât încadrabil în design-ul casei (ca să nu am probleme cu jumătatea mea mai bună)
– ar fi extraordinar să se conecteze pe Google Home
Așadar, vă rog să îmi dați păreri dacă folosiți purificatoare, eventual ce model, dacă funcționează sau nu cu Google Home, etc. Nu mă interesează păreri contra purificator de aer sau alte aspecte “conspiraționiste” pentru că oricum voi cumpăra cel puțin un purificator de aer, dacă nu cumva mai multe.
Mulțumiri anticipate!
Alex.
Cafea? Nu beau cafea…
Nu beau cafea, decât rareori… și numai atunci când bei și tu. Ciudat e că de fiecare dată mă încearcă o cu totul și cu totul altă senzație, una mai intensă decât cealaltă…
Uneori îmi pare că ești atât de mică încât îmi încapi în mână, precum ceașca de cafea. Și ador mirosul acela… care mă îmbată precum parfumul tău.
Alteori am impresia că ești la fel de fragilă precum toarta ceștii de porțelan și mă apucă aceeași teamă pe care o simt în preajma ta.
Mereu îmi pierd gândurile, când iau în mână ceașca de cafea cafea, când ajung lângă tine.
Nu pot să nu savurez crema, atât de fină, îmi aduce aminte de pielea ta. Dimineața.
De cele mai multe ori am senzația că te-ai ascuns în ceașca de cafea, ca să te pot săruta și avea cu fiecare strop care îmi atinge buzele… și ca să îmi aduc aminte și că te pot pierde, oricând, cu fiecare picur care mă frige, care se prelinge.
Fierbinte, numai bună sau rece, mereu mă trezesc foarte repede când vine vorba de tine, de cafea.
Știi și tu… inima mea decolează atunci când beau cafea, atunci când stau cu tine. Chiar și atunci când gândul îmi fuge la tine. Oare… cine să fie de vină?
Acum, nu. Nu beau cafea. Doar o gust.
Cu teamă, ca să nu decolez. Din dorința și cu nebunia de a te avea încă de la prima oră a zilei…
Și ascult o melodie, pentru un început de săptămână bun, cu un răsărit pe măsură.
Alex.
Aromaterapie pentru acasă.
De fiecare dată când am ajuns prin mall cu iubita mea, m-a înnebunit spunându-mi cât de mult îi place parfumul de ambient din anumite magazine… Adică aromaterapia din anumite magazine. 🙂
Așa că, weekend-ul trecut, m-am decis să mă comport ca un iubit conștiincios și care adoră să îi facă pe plac viitoarei neveste și m-am apucat de căutat. După câteva minute bune de cercetare am aflat că mall-urile și magazinele folosesc aromaterapie pentru a induce senzația de relaxare și totodată pentru a încuraja oamenii să petreacă cât mai mult timp în magazine.
Dincolo de faptul că nu știu pe nimeni care să fi fugit vreodată dintr-un loc unde miroase plăcut și că mi se pare normal ca atunci când ceva miroase bine (de exemplu: prăjituri și plăcinte) să îmi doresc acel ceva … vă dați seama că odată cu petrecerea a mai mult timp în magazine se cheltuie și mai mulți bani?
Da. O manevră inteligentă, de genul celor aplicate de mămici când vor să hrănească copiii fără prea multă bătaie de cap: “Vrei prăji? Uite ce bine miroase! Îți dau, dar întâi trebuie să papi mâncare…”
Sărind peste fiindcă mă lua deja cu foame, am mai căutat puțin și am găsit niște Tare interesante, cu purificator de aer, cu umidificator. Am citit și sunt destul de convins, dar am zis că înainte să comand să vă cer și vouă o părere.
Așadar:
Ați folosit produse de aromaterapie vreodată? Bețișoare, lumânărele, prăjiturele sau alte nebunii de genul? Se pretează pentru uz în apartament un aparat care difuzează constant un miros, același miros?
Apreciez orice răspuns!
Alex.
Dragnea la ghicitoare. Bancul zilei.
Dragnea merge să consulte o ghicitoare. Ghicitoarea închide ochii şi îi spune:
– Vă văd trecând pe un bulevard foarte mare, într-o maşină decapotabilă şi lumea strigând de bucurie.
Dragnea zâmbeşte şi o întreabă:
– Deci mulţimea este fericită?
– Da, ca niciodată!
– Şi oamenii aleargă după… maşină?
– Da, aleargă în jurul maşinii, ca nebunii. Poliţiei îi este foarte dificil să facă loc maşinii.
– Sunt şi oameni care poartă drapele?
– Da, drapele şi bannere cu cuvinte de speranţă pentru un viitor mai bun.
– Chiar aşa? Şi oamenii strigă, cântă?
– Da, oamenii strigă fraze de speranţă:
“Oh! De-acum încolo totul va fi mai bine!!!” Poporul este în sărbătoare.
– Şi eu, eu cum reacţionez la toate astea?
– Nu pot să văd! Coşciugul este închis.
Acesta este bancul zilei de azi. Trist sau nu… cam asta este situația și criza zilelor pe care le trăim.
România, trezește-te!
Alex.
Realitate tristă. Oameni mărunți.
Oamenii mărunţi au o realitate a lor, tristă, dureroasă. O realitate în care prieteniile se clădesc pe favoruri şi se spulberă din mofturi.
Incertitudinile dețin supremația în această realitate și provoacă dezechilibre mai grave decât orice dramă uzuală. Lipsite de orice urmă de emoție, aceste dezechilibre sunt atât de complexe încât oamenii mărunți se erijează în victime, până și față de simpla bătaie a vântului. Recomandările sunt mereu considerate critici subtile, sfaturile sunt efectiv sfidări pe față, iar aprecierile sunt pură ipocrizie. O realitate dezamăgitoare în care orgoliul este mai presus de orice problemă, nevoile primează și orice urmă de umanitate dispare. Nimic nu e gratuit, toate cuvintele au un sens, toate acțiunile au un scop și toate contribuie mereu și numai la pseudo-îmbunătățirea imaginii și beneficiilor propriei persoane. O realitate întotdeauna construită pe vorbe multe prea mari, spuse zâmbind fals alături de o garnitură sănătoasă de argumente menite să valideze cele aruncate în vânt. Intangibilitatea acestei realități fascinează într-un mod iremediabil în mod deosebit sufletele instabile, care sub o formă sau alta se regăsesc și devin captivați de vorbele, poveștile însușite și acțiunile mecanizate ale acestor oameni mărunți. Preț de o secundă, o zi, o lună, o vreme. Iar ulterior se trag concluziile.
Realitatea oamenilor mărunţi se traduce printr-o importanță închipuită auto-atribuită şi se rezumă la statui ridicate în regim propriu, pe sol nisipos sau din nisip… 🙂
Alex.
Omenie. O prăpăstie de omenie.
De multe ori în lume este nevoie de o prăpastie de omenie pentru a face diferența.
Între multe lucruri. Între gesturi. Între vorbe. Între oameni.
Din umbră. Cu ochii închiși.
Cu mâinile legate. Privind ades în altă parte.
Vorbind pe lângă. Cu blândețe în glas.
Într-un mod total dezinteresat. Cu altruism în vene.
Oamenii mari mereu vor face bine.
Pe la spate sau direct. Cu ochii îngreunați de ură.
Gesticulînd nervos. Privind mereu de sus.
Bârfind fără respect. Cu reproș în glas.
Lovind cu pumnul în piept. Țintind ades un scop al lor.
Oamenii mici mereu vor face… ceea ce știu ei mai bine.
… iar între a face bine și a face ce știi mai bine… este o prăpastie de omenie.
Vă doresc să vă înconjurați numai cu oameni mari, de bine, plini de omenie.
Alex.
Bărbaţi. Femei piesă. Puzzle.
Cred că, dacă ar fi să întrebaţi orice bărbat cum arată mai exact femeia piesă, descrierea acesteia ar arăta cam aşa:
Femeia la care visăm cel puţin o dată în viaţa asta prea scurtă şi pe care o pierdem puţin câte puţin.
Femeia pe care o observăm în cea mai aglomerată mulţime, chiar şi atunci când suntem cu mintea în zece direcţii.
Femeia pe care o admirăm cel puţin o dată în periplul nostru prin lume, o lume adesea prea superficială.
Femeia pe care ne-o dorim la braţ măcar pentru o seară și pentru a stârni invidia prietenilor și a partenerelor acestora.
Femeia pe care ne dorim să o calmăm cu o vorba oricând, mai ales în cele mai furtunoase momente.
Femeia care ne-ar face cei mai fericiţi din lume, dacă ne-ar da ocazia să îi spunem “acasă”.
Femeia care ar face de ruşine cele mai frumoase flori din lume atunci când ar zâmbi a fericire.
Femeia a cărei privire ar eclipsa orice răsărit sau apus, mai ales în secundele în care dorul ar fi mai greu decât aerul.
Femeia piesă este femeia care ar completa mereu în cel mai perfect mod puzzle-ul imperfect al vieţii.
Şi cu toate astea, undeva în adâncul câtorva femei şi a mult mai multor bărbaţi există adânc întipărită ideea falsă a unei femei piesă: mereu pe tocuri prea înalte, mult prea superficială, într-un sevraj veșnic după atenţia interesată a celor din jur, niciodată de succes, prea a tuturor şi… mereu orice altceva, numai piesă nu.
Alex.
Iubirea înseamnă pace.
Am șters și scris câteva rânduri de zeci de ori în ultimele minute.
Zâmbesc ștrengar și bucuros la faptul că ea face pauze din gândurile ei pentru a mă întreba ce fac de stau atât de cuminte. Îi spun că nu fac nimic și oftează întorcându-se la treaba ei.
Auzindu-mi răspunsul recunosc, par dement…iar răspunsul meu pare ireal, dar mă simt hipnotizat de felul brutal în care degetele ei, alteori fragile, transcriu acum, cu o viteză fantastică, o parte din povestea vieții ei. Zâmbesc și mă întreb ce fel de nervozitate determină acea viteză. Mă pierd.
Nu știu din ce motiv de fiecare dată când o aud astfel mă pierd undeva în lumea ei. Simt că o doare, iar fiecare suspin al ei îmi confirmă asta. Știu din experiență că nu este ușor să vorbești despre trecut și de aceea aleg să fiu tăcut, să îi acord spațiul necesar pentru a vărsa acea furtună, acel amalgam de emoții și mereu aștept cuminte momentul de după.
Pentru vocea ei cutremurător de blândă, pentru nevoia ei infantilă de iubire, pentru inocența cu care se retrage în lumea noastră, pentru fermitatea săruturilor cu care-mi promite sufletul, pentru …
Sunt iubit și iubesc mai mult și mai profund decât am făcut-o vreodată, iar după atâta timp încă îmi este foarte greu să vorbesc despre iubirea pe care o simt pentru ea: atât de intensă încât orice cuvânt îmi pare mărunt, superficial și mult prea des rostit. De aceea aleg liniștea: pentru că oricât de gălăgioase ar fi bătăile inimilor noastre, mereu ne vor aduce pace…
Alex.
Poezia și melodia de azi.
Seara de astăzi o închei cu poezia de mai jos, care eu cred că redă foarte bine unul dintre fiorii și o neliniște a iubirii.
(pentru a înțelege și mai bine ce vreau să zic, dați play la melodia de aici și apoi citiți poezia.)
Ce frumoasă e lumina
Când trece din ochii tăi în ochii mei
Străbate anii dintr-o singură privire
Lumea cu toate ale ei,
De-aici, din această întâmplare
A fiinţei tale în fiinţa mea
S-au descoperit anii-lumină
Şi dacă la început ei au măsurat distanţele
Astăzi, stă mărturie această dragoste
Ei măsoară sentimentele înălţătoare
Adevărate, puternice şi definitive
Aşadar, în acest poem pun o întrebare
Câţi ani lumină
Au loc într-o singură inimă?
(Ani-lumină – Marius Tucă)
Cărți de Marius Tucă găsiți .
Seară frumoasă, oameni faini!
Alex.
Despre oameni supărați și șoapte.
Într-o zi, un înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi:
– De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?
– Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
– Dar de ce să ţipi atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? – întrebă din nou înţeleptul.
– Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, spune celălalt discipol.
Maestrul întreabă din nou:
– Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?
Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:
– Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distantei şi mai mari.
– Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite?
Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor, suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai mare, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg.
Aşa se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc, au inimile apropiate.
Sufletele ar trebui să fie mereu apropiate și calde… peste tot în jur ar trebui să fie doar șoapte…
Alex.
Postare publicată inițial pe 21 decembrie 2012, aici.