Monthly Archive: September 2015

Nesimțire. ON? OFF?

nesimtire - jurnal pentru ea
Nu știu ce părere aveți voi despre tot ceea ce se întâmplă în jur dar eu unul m-am săturat. M-am săturat de nesimțire și de nesimțiți. Și cu toate acestea am să mă abţin de la a reproduce fraze şi de la a trasa foarte punctual aspectele despre care voi vorbi, succint, în cele ce urmează. Sunt atât de multe de spus şi sper doar că modul în care am să pun problema, pentru că este o problemă, va trezi conştiinţa adânc adormită a unora.

Dacă aş fi un nesimţit… aş scrie până mâine tot ceea ce am pe suflet şi nici măcar o nevoie fizică umană, fie ea primară sau nu, nu m-ar putea opri din scris. Nu m-aş opri din scris nici măcar dacă ar arde blocul sau cineva m-ar ruga cu Cerul și Pământul să îi ofer o cană cu apă. Dacă aş fi nesimţit.
Dacă aş fi un prost, nu m-ar deranja absolut deloc faptul că unii rânjesc cu încântare pseudo-imaginii proprii pe care o studiază atent cu orele în oglinda din baie în încercarea de a-şi ridica nivelul stimei de sine. Ba mai mult, aş încuraja acest tip de comportament fără nici o jenă folosind un limbaj piți-cocalăresc, strict pentru a mă face complet înţeles. Dacă aş fi prost.
Dacă aş fi un neica-nimeni, aş privi cu indignare şi invidie, la modul în care alţii ştiu cum să procedeze cu toate şi să se descurce cu tot ceea ce se confruntă, purtandu-se după nevoie atât ca o salcie cât şi ca un nuc. Şi nu aş face asta oricum, ci purtându-mi cu mândrie morcovul înfipt până în străfundul inimii. Dacă aş fi neica-nimeni.
Dacă aş fi o oaie, nu m-ar deranja cu absolut deloc mentalitatea anostă de turmă şi nici instigările la agramatism şi trivialităţi, susţinute şi propagate atât de frenetic de unele fiinţe bipede care în anumite momente denotă o inteligenţă emoţională şi cognitivă extrem de deficitară. Da, aş putea să pretind cu lejeritate că nu mă deranjează toate aceste lucruri. Dacă aş fi oaie.
Dacă aş fi un ipocrit, aş nega cu vehemenţă faptul că există persoane a căror simplă prezenţă poate inspira senzaţia de vomă sau alte lucruri din aceeaşi sferă şi desigur, aş nega până în pânzele albe că nu simt o nevoie animalică de a-i pocni, măcar din când în când. Şi pe cuvânt că aceea pocnitură ar avea substrat fin de intenţie bună. Dacă aş fi ipocrit.

Da, după cum se vede mai sus, şi eu ştiu să înjur. Elegant şi cu multă plăcere. Mereu la lumina zilei şi neferind privirea celor despre care vorbesc. Mi se pare mai corect astfel. Chestiile pe la spate sau pe ascuns mi se par infantilisme de prost gust. Sau cel puțin așa consider eu.
Nu sunt nici nesimţit, nici prost, nici neica-nimeni, nici oaie, nici ipocrit. Sunt doar un om, scârbit de mizeria, mitocănia și răutatea pe care unii oameni simt nevoia să o împrăştie în jurul lor, pe internet şi nu numai, cu o vorbă sau cu un gest şi care apoi arată cu degetul și urlă în şoapte pe la colţuri, precum copii mici speriaţi de bau-bau, că cineva i-a supărat stricându-le castelul de nisip.
Nu mai arătați cu degetul spre alții, înainte de a privi în propria ogradă! Maturizaţi-vă frumos! Comportaţi-vă responsabil și ireproșabil! Respectaţi-i pe cei din jur şi părerile lor! Fiţi decenţi! Fiţi oameni!
Schimbarea începe cu gesturi atât de mici, precum acestea!

Alex.

Postare publicată inițial pe 13 iunie 2013, aici.