Despre mine.
Mă numesc Alex. Și despre mine, pot spune că sunt… un fel de Vitruvian Man.
Iar poezia de mai jos mă descrie mai mult decât foarte bine… sau cel puțin, asta cred eu.
Dacă ar fi fost trunchi de copac, cercurile i-ar fi apărut invers: de la exterior spre interior.
Are scoarţa tare şi îl doare fiecare frunză crescută, fiecare mugur, fiecare floare.
Fiecare zâmbet îi mai face un rid.
Fiecare lacrimă îi mai lasă un semn de mirare.
Apusul i se cuibăreşte în cuta dintre sprâncene.
Se ascunde cu grijă printre poveşti cântate.
Nu salvează pe nimeni. Nici măcar pe el însuşi.
Are culoare, gust şi miros de amărăciune.
Îl aşteaptă pe Moş Crăciun dar îi astupă hornul.
Trăieşte într-o casă în care frunzele intră pe geam şi porumbeii îl pândesc de după perdelele cu lună şi soare.
Are o mână cu o sută de degete. Fiecare deget îi arată câte o direcţie. Pleacă spre fiecare dintre ele dar ajunge în acelaşi loc, în şoaptă.
Râde cu un ochi şi plânge cu alţi 10.
Se ia de piept cu toţi sfinţii şi petrece până în zori cu demonii din el.
Nu se ridică de la masă până nu îţi ronţăie şi ultimul os.
Îi spune TU lui Dumnezeu.
Are un clopoţel care naşte îngeri.
Se împiedică în toate lucrurile mărunte şi le îmblânzeşte pe cele complicate.
Se mârâie, fuge, încuie uşile si aşteaptă.
Cere dragoste prin toate alungările.
Îşi doreşte cu disperare să ajungi până la jumătate dar nu îţi plăteşte luntraşul pentru restul apei.
Tot ce poţi să aştepţi e să îţi facă valuri de pe partea cealaltă, ca să vadă dacă totuşi ajungi…
Vrea o casă cu picioruşe tropăitoare, câine şi pisică.
E un cerc, închis într-un cerc, închis într-un cerc, închis…
O fugă cu mâinile la ochi, printr-o mie şi una de vieţi!
(autor: Andra Gavril)
Ești un om BUN și frumos. Prea bun și prea frumos. Prea preocupat de binele tuturor. Prea dedicat. Și prea sensibil. Ești puternic pentru alții, dar atât de firav pentru tine. Ești tot numai un suflet. Și ești un adevărat domn.
Ești prietenul și confidentul pe care și l-ar dori oricine.
Te iubesc și știu că voi muri cu tine în suflet, orice va fi și oricum se va termina, chiar dacă va fi ca mintea și inima să-mi ceară, la un moment dat, din nu știu ce motiv, să te urăsc. Nu voi putea, pentru că nu voi putea uita cât de bun ai fost cu mine și cât m-ai iubit…
Iar dacă vreodată te voi face nefericit, dacă nu voi mai fi binele tău așa cum ești tu binele meu, dacă îți voi încurca viața și-ți voi limita universul, te rog să pleci și să fii fericit așa cum meriți… să nu mă lași să port vina de a te face nefericit, de a-ți lua dreptul să ai tot ce e mai bun!
Irina
Indiferent cate palme primesc de la viata ,sufletul meu ramane acelasi….sensibil la durerea si incercarile semenilor…