Tag Archive: emoții

Iubirea înseamnă pace.

iubirea-inseamna-pace-jurnal-pentru-ea
Am șters și scris câteva rânduri de zeci de ori în ultimele minute.
Zâmbesc ștrengar și bucuros la faptul că ea face pauze din gândurile ei pentru a mă întreba ce fac de stau atât de cuminte. Îi spun că nu fac nimic și oftează întorcându-se la treaba ei.
Auzindu-mi răspunsul recunosc, par dement…iar răspunsul meu pare ireal, dar mă simt hipnotizat de felul brutal în care degetele ei, alteori fragile, transcriu acum, cu o viteză fantastică, o parte din povestea vieții ei. Zâmbesc și mă întreb ce fel de nervozitate determină acea viteză. Mă pierd.
Nu știu din ce motiv de fiecare dată când o aud astfel mă pierd undeva în lumea ei. Simt că o doare, iar fiecare suspin al ei îmi confirmă asta. Știu din experiență că nu este ușor să vorbești despre trecut și de aceea aleg să fiu tăcut, să îi acord spațiul necesar pentru a vărsa acea furtună, acel amalgam de emoții și mereu aștept cuminte momentul de după.
Pentru vocea ei cutremurător de blândă, pentru nevoia ei infantilă de iubire, pentru inocența cu care se retrage în lumea noastră, pentru fermitatea săruturilor cu care-mi promite sufletul, pentru …
Sunt iubit și iubesc mai mult și mai profund decât am făcut-o vreodată, iar după atâta timp încă îmi este foarte greu să vorbesc despre iubirea pe care o simt pentru ea: atât de intensă încât orice cuvânt îmi pare mărunt, superficial și mult prea des rostit. De aceea aleg liniștea: pentru că oricât de gălăgioase ar fi bătăile inimilor noastre, mereu ne vor aduce pace…

Alex.

Emoții și amintiri.

De ceva timp m-am apucat să caut vacanțe, dintr-o mulțime de motive: pentru că iubesc acele amintiri din vacanțe, pentru că mi-e dor de vară, pentru că am un dor nebun de ducă, pentru că nu mai știu ce să îi fac cadou jumătății mele mai bune, pentru că… vreau amintiri care să dăinuie mai mult decât mireasma unui parfum și experiențe care să îmi umple sufletul de emoții. Și asta vă sfătuiesc și pe voi să faceți.
Înlocuiți cadourile oamenilor dragi cu experiențe: o ieșire la un restaurant, o vacanță și nu numai.
Renunțați la lucrurile efemere: un parfum, o geantă sau știu eu ce alte gadget-uri șmechere și care au rol de jucării – mult prea dorite inițial, iar după 2-3 zile își pierd farmecul. Optați pentru experiențe și mai ales pentru experiențe alături de persoana iubită. Vă garantez că în final veți aprecia înzecit emoțiile acelor momente și amintirea acelor clipe.
Așadar, dacă încă nu v-ați hotărât în privința cadoului de Valentines Day, Dragobete, Mărțișor, 8 Martie, orice altă sărbătoare sau știu eu, pur și simplu aveți chef de evadare cu persoana iubită vă recomand să consultați cu încredere oferta de vacanțe de aici. sau de mai jos.
Am găsit câteva city-break-uri (adică vacante de weekend) foarte căutate și dorite la prețuri foarte bune, poate chiar cele mai bune de pe piață (de regulă, eu fac planul de vacanță și până acum nu am găsit prețuri atât de bune).
city-break-1

city-break-2

city-break-3

Așadar, voi ce alegeți? Jucării sau emoții și amintiri?
Să nu uităm: important este să colecționăm amintiri, nu lucruri.
Alex.