Tag Archive: Ea
Cafea? Nu beau cafea…
Nu beau cafea, decât rareori… și numai atunci când bei și tu. Ciudat e că de fiecare dată mă încearcă o cu totul și cu totul altă senzație, una mai intensă decât cealaltă…
Uneori îmi pare că ești atât de mică încât îmi încapi în mână, precum ceașca de cafea. Și ador mirosul acela… care mă îmbată precum parfumul tău.
Alteori am impresia că ești la fel de fragilă precum toarta ceștii de porțelan și mă apucă aceeași teamă pe care o simt în preajma ta.
Mereu îmi pierd gândurile, când iau în mână ceașca de cafea cafea, când ajung lângă tine.
Nu pot să nu savurez crema, atât de fină, îmi aduce aminte de pielea ta. Dimineața.
De cele mai multe ori am senzația că te-ai ascuns în ceașca de cafea, ca să te pot săruta și avea cu fiecare strop care îmi atinge buzele… și ca să îmi aduc aminte și că te pot pierde, oricând, cu fiecare picur care mă frige, care se prelinge.
Fierbinte, numai bună sau rece, mereu mă trezesc foarte repede când vine vorba de tine, de cafea.
Știi și tu… inima mea decolează atunci când beau cafea, atunci când stau cu tine. Chiar și atunci când gândul îmi fuge la tine. Oare… cine să fie de vină?
Acum, nu. Nu beau cafea. Doar o gust.
Cu teamă, ca să nu decolez. Din dorința și cu nebunia de a te avea încă de la prima oră a zilei…
Și ascult o melodie, pentru un început de săptămână bun, cu un răsărit pe măsură.
Alex.
Iubirea înseamnă pace.
Am șters și scris câteva rânduri de zeci de ori în ultimele minute.
Zâmbesc ștrengar și bucuros la faptul că ea face pauze din gândurile ei pentru a mă întreba ce fac de stau atât de cuminte. Îi spun că nu fac nimic și oftează întorcându-se la treaba ei.
Auzindu-mi răspunsul recunosc, par dement…iar răspunsul meu pare ireal, dar mă simt hipnotizat de felul brutal în care degetele ei, alteori fragile, transcriu acum, cu o viteză fantastică, o parte din povestea vieții ei. Zâmbesc și mă întreb ce fel de nervozitate determină acea viteză. Mă pierd.
Nu știu din ce motiv de fiecare dată când o aud astfel mă pierd undeva în lumea ei. Simt că o doare, iar fiecare suspin al ei îmi confirmă asta. Știu din experiență că nu este ușor să vorbești despre trecut și de aceea aleg să fiu tăcut, să îi acord spațiul necesar pentru a vărsa acea furtună, acel amalgam de emoții și mereu aștept cuminte momentul de după.
Pentru vocea ei cutremurător de blândă, pentru nevoia ei infantilă de iubire, pentru inocența cu care se retrage în lumea noastră, pentru fermitatea săruturilor cu care-mi promite sufletul, pentru …
Sunt iubit și iubesc mai mult și mai profund decât am făcut-o vreodată, iar după atâta timp încă îmi este foarte greu să vorbesc despre iubirea pe care o simt pentru ea: atât de intensă încât orice cuvânt îmi pare mărunt, superficial și mult prea des rostit. De aceea aleg liniștea: pentru că oricât de gălăgioase ar fi bătăile inimilor noastre, mereu ne vor aduce pace…
Alex.