Tag Archive: melodie
Poezia și melodia de azi.
Seara de astăzi o închei cu poezia de mai jos, care eu cred că redă foarte bine unul dintre fiorii și o neliniște a iubirii.
(pentru a înțelege și mai bine ce vreau să zic, dați play la melodia de aici și apoi citiți poezia.)
Ce frumoasă e lumina
Când trece din ochii tăi în ochii mei
Străbate anii dintr-o singură privire
Lumea cu toate ale ei,
De-aici, din această întâmplare
A fiinţei tale în fiinţa mea
S-au descoperit anii-lumină
Şi dacă la început ei au măsurat distanţele
Astăzi, stă mărturie această dragoste
Ei măsoară sentimentele înălţătoare
Adevărate, puternice şi definitive
Aşadar, în acest poem pun o întrebare
Câţi ani lumină
Au loc într-o singură inimă?
(Ani-lumină – Marius Tucă)
Cărți de Marius Tucă găsiți aici.
Seară frumoasă, oameni faini!
Alex.
Un exemplu de aşa nu.
În cele ce urmează am să vă prezint un exemplu de aşa nu… sau mai bine zis: cum să nu cânţi muzică populară românească în engleză. Dar, să o iau de la început, ca să înţelegeţi cu toţii despre ce e vorba.
Cum mă învârteam ca un tembel pe internet zilele trecute am dat peste acest domn… care încearcă să cânte. Iniţial am crezut că tipul este un străin care, de atâta iubire pentru ţara asta frumoasă şi cultura noastră bogată, s-a decis să ne facă muzica populară cunoscută şi altor străini. Recunosc, m-am uitat uimit pentru că desluşeam câteva cuvinte în engleză şi încercam să înţeleg care e cea de-a doua limbă. La refren m-am lămurit repede. E român. Un român care cântă într-o engleză foarte proastă.
Asta este melodia cu pricina, peste care am dat şi pe care v-am arătat-o şi vouă pe Facebook:
Iar pentru că unii dintre voi aţi spus că e parodie, am zis să caut mai multe informaţii, doar-doar se dovedeşte că aveţi dreptate şi filmuleţul e o parodie foarte bine realizată. Şi ce am aflat m-a oripilat.
Oricât de trist ar fi, ceea ce aţi văzut este pe bune şi este doar una dintre tentativele omului de a cânta o melodie populară românească în engleză. Grav şi sinistru este că omuleţul cântă chiar şi în română. La fel de ca o trompetă… şi face asta de aproape un an de zile.
Asta este o altă melodie în limba engleză:
Iar asta e o melodie în limba română:
Ei, după o asemenea audiţie am decis să caut şi mai multe informaţii despre omuleţ. Şi, aşa am ajuns la nişte filmuleţe din care reiese că are probleme… diverse. [din motive de bun simţ faţă de voi şi din milă faţă de el, nu am să vi le arăt] Tot ce mai pot să spun este că îi blamez pe cei din jurul lui, pe apropiaţii lui şi pe cei care îl susţin în ceea ce face, pentru că nu caută să îl ajute, chiar şi cu forţa dacă nu se poate de vorbă bună. Nu de alta, dar se pare că omul în sine reprezintă o problemă pe două picioare pentru orice persoană ajunge în preajma lui… iar şi mai grav este că el nu vede nimic rău în ceea ce a făcut, face sau va face.
Desigur, filmuleţele şi felul în care cântă sunt de tot râsul şi de toată comedia, dar problemele lui… nu sunt de ignorat… iar ceea ce aţi văzut reprezintă un exemplu de aşa nu.
Ideea este: oameni buni, dacă cunoaşteţi persoane cu probleme mentale căutaţi să faceţi tot posibilul ca aceste persoane să ajungă sub supraveghere medicală. Este important atât pentru dezvoltarea lor ca indivizi independenţi, cât şi pentru cei din jurul lor.
Să auzim de bine!
Alex.
A se nota:
Nu am nimic cu nimeni, indiferent de culoarea pielii, orientarea sexuală sau religia acestuia. Ba chiar apreciez şi caut să susţin oamenii care chiar se străduie să reuşească într-un anumit domeniu sau să reuşească un ceva acolo, care ar aduce zâmbete pe chipul multor oameni. Dar trebuie să fim realişti şi să vedem şi să înţelegem diferenţa dintre ridicol şi acceptabil. Iar manifestările de acest gen le consider o blasfemie la adresa religiei, a culturii şi limbii româneşti.
Mărturisesc: nu știu să iubesc altfel.
Pentru că nu știu să iubesc altfel… trebuie să știi, să îți mărturisesc ceva.
[play și citește]
Oamenii mereu m-au privit ciudat.
Poate pentru că mereu am fost “altfel” sau cum zic eu: contra curentului.
Am avut un singur moment în viață, care a durat prea mult, și în care am mers pe aceeași cărare pe care parcă înaintea mea a mers o turmă sălbatică. Am mers prin aceleași locuri prin care a mers cireada din jurul meu… și am greșit. Oamenii care încercau (vreau să cred că erau câțiva care încercau) să dirijeze ceea ce se întâmpla atunci cu mine și nu numai au fost… prea puțini, sau poate prea slabi, sau poate prea prinși în propriile probleme. Cred.
Prea puțini pentru a-mi arăta lucruri; acele lucruri pe care trebuie oamenii să le arate altora… pentru a nu greși. Prea prinși de propriile probleme pentru a-mi arăta că la un moment dat am ajuns să fug în cercuri a naiba de perfecte de acel curent, de aceea cireadă… tocmai pe urmele acelei cirezi. Prea slabi pentru a-mi explica că a fost un moment în care eu am deviat puțin de la linia aia, bună și dreaptă, opusă acelor cercuri de care fugeam.
Sau poate că nu mi-au vorbit suficient de tare ca vorbele lor să… mă lovească și să mă oprească cumva din fuga mea prostească în cercuri. Sau poate de vină am fost eu, pentru că nu am știut să le spun că mie de mic copil nu îmi place ca oamenii să vorbească tare, deoarece vorbele spuse tare, țipetele… mereu le simt ca pe niște pietre.
Poate tocmai de aceea acum, uneori am tendința enervant de excesivă să vorbesc în șoaptă… chiar dacă uneori sunt șoapte în patru colțuri, cu multiplu înțeles și totodată par fără de sens pentru cei care nu știu cum să le asculte.
Ca să fiu sincer, este obositor să fug. Mai ales atunci când simt și oarecum realizez că fug în cercuri, cercuri perfecte, obositor de perfecte, și pe care nu știu cum să le sparg sau rup uneori.
E ciudat că tu… tu îți dai seama de mine mereu. E ciudat de bine, dar pe mine, mă sperie să mi se zică de… acel eu. E ceva nou. Nimeni nu mi-a zis până la tine.
Nimeni nu a încercat să mă oprească. Nimeni nu a încercat să mă ajute să corectez acele mici aspecte care mă supără. Nimeni nu a încercat să mă ajute cu ceva. Nimeni nu a încercat nimic cu privire la mine, până la tine. Nimenu nu a vrut să mă ajute. Nimeni.
Toți s-au mulțumit să vadă, să privească și să judece fără drept de apel și fără cea mai mică intenție de a îndrepta ceva… cum eu…. fără să îmi doresc și luptând cu propriul suflet și propriile-mi gânduri… mă distrug și îmi zdrobesc întreaga ființă.
Acel eu mă sperie pentru că îmi aduce aminte de… de cineva apropiat mie, de când eram mic, de lucruri pe care eu mereu le-am evitat și am ferit pe toți cei din jur de ele. Acel eu… nu îmi face bine și nu știu cum să îți spun: cred că acel eu… e demonul meu… cu mult prea multe fețe.
Și mă doare. Mă doare.
Mă doare căci până la tine nimeni nu a încercat să îmi controleze demonul și să fie liniștea mea.
Îți mulțumesc pentru că mă privești și îmi vorbești mereu în același fel ciudat și unic care îmi pune liniște în suflet, în gânduri.
Alex.
Melodia zilei de azi.
Melodia zilei de azi a devenit, încă de la prima ascultare, o melodie de suflet pentru că mi-a atins inima într-un mod pe care numai eu îl pot înțelege… Iar clipul video mi se pare că este potrivit perfect cu melodia.
Eu, o dedic jumătății mele… care -pur și simplu- nu are termen de comparație! 😉
Vă recomand să faceți ca mine și să o puneți pe repeat.
[play]
Zi faină să aveți!
Alex.
P.S.: Filmul din clip se numește Fifty Shades of Grey, iar primul volum al cărții după care a fost realizat îl găsiți aici: http://bit.ly/1rECard