Latest Posts

Bărbaţi. Femei piesă. Puzzle.

barbati-femei-piesa-puzzle-jurnal-pentru-ea
Cred că, dacă ar fi să întrebaţi orice bărbat cum arată mai exact femeia piesă, descrierea acesteia ar arăta cam aşa:

Femeia la care visăm cel puţin o dată în viaţa asta prea scurtă şi pe care o pierdem puţin câte puţin.
Femeia pe care o observăm în cea mai aglomerată mulţime, chiar şi atunci când suntem cu mintea în zece direcţii.
Femeia pe care o admirăm cel puţin o dată în periplul nostru prin lume, o lume adesea prea superficială.
Femeia pe care ne-o dorim la braţ măcar pentru o seară și pentru a stârni invidia prietenilor și a partenerelor acestora.
Femeia pe care ne dorim să o calmăm cu o vorba oricând, mai ales în cele mai furtunoase momente.
Femeia care ne-ar face cei mai fericiţi din lume, dacă ne-ar da ocazia să îi spunem “acasă”.
Femeia care ar face de ruşine cele mai frumoase flori din lume atunci când ar zâmbi a fericire.
Femeia a cărei privire ar eclipsa orice răsărit sau apus, mai ales în secundele în care dorul ar fi mai greu decât aerul.
Femeia piesă este femeia care ar completa mereu în cel mai perfect mod puzzle-ul imperfect al vieţii.

Şi cu toate astea, undeva în adâncul câtorva femei şi a mult mai multor bărbaţi există adânc întipărită ideea falsă a unei femei piesă: mereu pe tocuri prea înalte, mult prea superficială, într-un sevraj veșnic după atenţia interesată a celor din jur, niciodată de succes, prea a tuturor şi… mereu orice altceva, numai piesă nu.

Alex.

Iubirea înseamnă pace.

iubirea-inseamna-pace-jurnal-pentru-ea
Am șters și scris câteva rânduri de zeci de ori în ultimele minute.
Zâmbesc ștrengar și bucuros la faptul că ea face pauze din gândurile ei pentru a mă întreba ce fac de stau atât de cuminte. Îi spun că nu fac nimic și oftează întorcându-se la treaba ei.
Auzindu-mi răspunsul recunosc, par dement…iar răspunsul meu pare ireal, dar mă simt hipnotizat de felul brutal în care degetele ei, alteori fragile, transcriu acum, cu o viteză fantastică, o parte din povestea vieții ei. Zâmbesc și mă întreb ce fel de nervozitate determină acea viteză. Mă pierd.
Nu știu din ce motiv de fiecare dată când o aud astfel mă pierd undeva în lumea ei. Simt că o doare, iar fiecare suspin al ei îmi confirmă asta. Știu din experiență că nu este ușor să vorbești despre trecut și de aceea aleg să fiu tăcut, să îi acord spațiul necesar pentru a vărsa acea furtună, acel amalgam de emoții și mereu aștept cuminte momentul de după.
Pentru vocea ei cutremurător de blândă, pentru nevoia ei infantilă de iubire, pentru inocența cu care se retrage în lumea noastră, pentru fermitatea săruturilor cu care-mi promite sufletul, pentru …
Sunt iubit și iubesc mai mult și mai profund decât am făcut-o vreodată, iar după atâta timp încă îmi este foarte greu să vorbesc despre iubirea pe care o simt pentru ea: atât de intensă încât orice cuvânt îmi pare mărunt, superficial și mult prea des rostit. De aceea aleg liniștea: pentru că oricât de gălăgioase ar fi bătăile inimilor noastre, mereu ne vor aduce pace…

Alex.

Poezia și melodia de azi.

ani-lumina-jurnal-pentru-eaSeara de astăzi o închei cu poezia de mai jos, care eu cred că redă foarte bine unul dintre fiorii și o neliniște a iubirii.
(pentru a înțelege și mai bine ce vreau să zic, dați play la melodia de aici și apoi citiți poezia.)

Ce frumoasă e lumina
Când trece din ochii tăi în ochii mei
Străbate anii dintr-o singură privire
Lumea cu toate ale ei,
De-aici, din această întâmplare
A fiinţei tale în fiinţa mea
S-au descoperit anii-lumină
Şi dacă la început ei au măsurat distanţele
Astăzi, stă mărturie această dragoste
Ei măsoară sentimentele înălţătoare
Adevărate, puternice şi definitive
Aşadar, în acest poem pun o întrebare
Câţi ani lumină
Au loc într-o singură inimă?

(Ani-lumină – Marius Tucă)
Cărți de Marius Tucă găsiți aici.

Seară frumoasă, oameni faini!
Alex.

Despre oameni supărați și șoapte.

oameni-suparati-soapte-jurnal-pentru-eaÎntr-o zi, un înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi:
– De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?
– Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
– Dar de ce să ţipi atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? – întrebă din nou înţeleptul.
– Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, spune celălalt discipol.
Maestrul întreabă din nou:
– Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?
Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:
– Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distantei şi mai mari.
– Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite?
Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor, suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai mare, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg.
Aşa se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc, au inimile apropiate.

Sufletele ar trebui să fie mereu apropiate și calde… peste tot în jur ar trebui să fie doar șoapte…
Alex.

Postare publicată inițial pe 21 decembrie 2012, aici.

Cum ucide zahărul

De o săptămână am început un experiment prin care am renunțat aproape complet la a mai mânca zahăr cu bună intenție. Adică am eliminat din alimentație multe plăceri vinovate. Ciocolata (în aproape toate formele ei: maxi king, bueno, bounty, snickers, etc.). Sucurile din comerț (cu bule sau fără). Chipsurile. Prăjiturile și multe altele. Nu am renunțat totuși la ciocolata neagră amăruie (pe care o consum în cantități mai moderate, pentru că are multe proprietăți benefice) și fructe, tot în cantitate moderată deoarece au fructoză – care este tot un fel de zahăr.
zahar-jurnal-pentru-ea
De ce? Pentru că vreau să mănânc din nou sănătos, pentru că m-aș simți mai bine dacă aș avea câteva kilograme în minus (câteva kilograme în plus, chiar și puține, sunt un stres pentru organism), pentru că nu mai vreau să îmi maltratez dinții cu atâta dulce.

Cum rezist? Greu. Extrem de greu. Sunt un mare amator de Kinder (bueno și maxi king), de prăjituri sau ciocolată cu cocos sau mentă, de … nici nu are rost să zic mai departe că doar îmi fac și vă fac poftă. 🙂
Pot să vă spun că una dintre strategiile de succes este să evit raioanele cu dulciuri și prăjituri din magazine (cu această ocazie am realizat că avem raioane de dulciuri peste tot… pe bune!)

Cum mă simt? Sincer, primul gând a fost să zic că mă simt ca și când aș fi pe moarte. 😀
Bine, hai să fiu cinstit și mai delicat cu adjectivele.
Mă simt înfometat. Corpul meu cere dulce constant… dar primește mâncare. Mă simt vlăguit. Resimt ceva dureri de cap și ceva schimbări la nivel digestiv. Mă simt extenuat. Înainte dormeam 4-5 ore pe noapte și mă simțeam ca nou. Acum pot să dorm 12 ore și nu mă satur de somn. Mă simt letargic. Am senzația că tot ce fac eu se întâmplă cu viteza melcului turbat, iar totul în jurul meu cu viteza luminii.

Așadar, cred că vă dați seama că situația era gravă. Eram dependent de dulce, de zahăr.
Îmbunătățirile au apărut deja, dar încă nu sunt extrem de vizibile. Mă aștept ca pe viitor să mă simt mai energic, să slăbesc câteva kilograme, să nu mai am aciditate atât de mare la stomac, să am o putere mai mare de concentrare, să nu mai fiu atât de sensibil la schimbările de climă, ș.a.m.d.
Sunt multe aspecte în care zahărul ne afectează sănătatea (el fiind supranumit otravă albă și comparat cu cocaina de către unii medici) și credeți-mă, găsim zahăr în majoritatea alimentelor, fie ele procesate sau neprocesate. De la fructe la legume, de la pâine la mezeluri, de la chipsuri la prăjiturele, de la apă la sucuri. Denumirile sub care apare pe etichete diferă: zahăr, melasă, zaharoză, sucroză (și alte denumiri care se termină în oză), etc. Problema este că zahărul se regăsește în cantități din ce în ce mai mari în alimente, iar efectele acestuia sunt dintre cele mai nocive: carii dentare, gută, boli cardiace, cancer,
Multe dintre aceste lucruri le știm cu toții (pentru că ni s-au spus, pentru că le-am mai citit, etc.), dar le ignorăm, uneori de teamă că starea de rău care se instalează după renunțarea la zahăr va dura o veșnicie, pentru că analizele medicale sunt (încă) bune, sau cine știe din ce alt motiv mărunt.
Vă las să citiți în cartea pe care am citit-o recent, care mi-a reamintit aceste lucruri și care m-a făcut să mă apuc de acest experiment: Cum ucide zahărul – John Yudkin

Am o curiozitate: voi cât zahăr consumați într-o zi?
Alex.

P.S.: Dacă vă plac cifrele, o statistică spune că pe parcursul vieții consumăm minim 3.3 tone de zahăr, iar 3.3 tone e cam cât un elefant…

Despre oamenii care lucrează în comerţ. Și coaching.

Agenţi de vânzări, consultanţi de client, garderobieri, măcelari, casieri, oameni de la curăţenie, livratori şi patroni. Oameni care lucrează în comerț. Despre ei vreau să vă vorbesc acum. În comerţ, fie că vorbim de comerţul business to business sau de cel business to customer, nu există program fix. Poate în cel mai fericit caz, există o oră fixă de start a zilei de lucru. Uneori 6, alteori 7, rareori 8. Iar zilele de muncă pot fi cel mult anticipate, dar şi atunci apar schimbări neprevăzute (evenimente, colegi bolnavi, etc.). În comerţ ziua de muncă se opreşte în momentul în care ai pus lacătul pe uşă sau scos telefonul din priză. Pentru angajat. Pentru patron mai durează câteva ore, cât să se parcurgă un raport de vânzări, un plan viitor, ș.a.m.d.
Munca în comerţ înseamnă deservirea celorlalţi în permanență, uneori chiar și dincolo de orele de program. Munca în comerţ înseamnă mult mai mult decât un zâmbet constant pe buze, răbdare și un “Mulțumesc, mai treceți pe la noi!”… iar despre asta voi vorbi mai jos, în mare.
atitudinea-face-diferenta-jurnal-pentru-eaAm citit despre oameni şi cunosc oameni (majoritatea coach sau traineri) care încurajează răscoala angajaţilor împotriva patronilor aruncând în aer cuvinte goale şi lipsite de bună-intenţie precum “Dezvoltă-te!”, “Cere-ţi drepturile!”, “Solicită comision din vânzare!”, etc. şi care totodată caută să arunce o umbră de nesiguranţă în sufletul patronului prezentându-i nişte idei efemere: “Angajaţi fericiţi = Clienţi mulţi şi mulţumiţi”, “Motivează-ţi angajaţii!”. Practic seamănă neghină atât de-o parte cât şi de cealaltă.

Dragă coach-ule de business, de viaţă sau orice altă “specie” eşti…
Pe mine, ca om trecut prin multe de-a lungul vieţii, nu mă emoţionează cuvinte de genul mergeam X km pe jos până la locul de muncă şi înapoi în fiecare zi. Nu mă impresionează nici faptul că undeva cândva ai lucrat ca grădinar, portar sau bucătar. Nu mă doare că ţi-ai testat limitele şi că ai avut n-şpe locuri de muncă până când te-ai oprit la unul care (între noi fie vorba) nu cred că îţi place job-ul în sine, cât faptul că te satisface financiar. Nu mă impresionează faptul că ai lucrat pentru un salariu minim pe economie într-o ţară oarecare în care unii trăiesc muncind pentru ajutoare sociale care nu ating nici jumătate din nivelul unui salariu minim pe economie sau muncind cu ziua, căci probabil nu aveai experienţa şi abilităţile necesare pentru a primi un salariu mai mare (şi ca să fim sinceri, situația cu locul de muncă e cam ca la chirii sau în comerț, în general – îţi ţipă măseaua în gură accepţi orice… pentru că în final prost e cine acceptă, nu cine oferă).
Toţi am trecut prin asta şi în fond acesta este şi rolul vieţii şi al locurilor de muncă proaste sau prost plătite: să ajungi să îţi dai seama ce înseamnă productivitatea în muncă, să apreciezi munca ta şi a altora, să înţelegi valoarea banilor, să conștientizezi diferențele din societate, să acumulezi abilităţi sociale, iar lista de beneficii a acestui “rău” (adică a unui loc de muncă nepotrivit) poate continua mult. Apoi, nu mă încântă deloc faptul că ai fugit dintr-o firmă care probabil a investit în tine şi în dezvoltarea ta ca să îţi deschizi propria ta firmă, cu exact acelaşi domeniu de activitate – când aud asta mă gândesc la faptul că probabil ai plecat cu cel puţin o parte din portofoliul de clienţi din firma care te-a crescut, că nu meritai să fii ceva mai mult acolo şi că nu conştientizezi faptul că spunând acest lucru cu o mândrie idioată semeni speranţe deşarte şi sentimente de trădare în sufletul unor oameni care chiar adoră ceea ce fac, dar care nu avansează din alte motive.
Ce mă deranjează pe mine este că tu, ca şi coach subestimezi şi sfidezi oamenii, pervers şi direct. Şi treaba este că mulţi dintre ei sunt mult mai buni la a-ţi vinde un produs oarecare, decât eşti tu la a te vinde pe tine – fapt care teoretic îţi asigura ţie pâinea. Experienţa mi-a dovedit că mulţi dintre aceşti oameni, subestimaţi şi sfidaţi, sunt mult mai buni la a citi o persoană cu care stau de vorbă pentru prima dată poate şi la a-i schimba optica asupra vieţii sau a altor aspecte relaţionate decât îți poți imagina, iar asta se întâmplă pentru că oamenii aceia, pe care îi subestimezi, lucrează zilnic cu oameni ca tine sau despre care tu citeşti doar în cărţi.

Nu neg, printre mulţimea de coachi care au apărut ca ciupercile după ploaie mai sunt doi-trei care într-adevăr ştiu despre ce vorbesc. Sunt oameni care au cu adevărat experienţa afacerii. Care au explorat atât de multe drumuri, care au ajutat echipe cu care au lucrat, care au împins limite dincolo de imaginabil şi care au reuşit să îşi clădească un brand propriu în parteneriat cu compania în care lucrau. Sunt oameni care atunci când se angajează la a îmbunătăți o echipă, ştiu să se transpună cu sufletul în business-ul tău şi care după ce au luat pulsul angajatorului, al angajaţilor, al domeniului şi al companiei pot să păşească cu încredere în faţa lor şi să le arate noi perspective.
Aceştia sunt singurii oameni pe care eu îi recunosc ca şi coachi sau traineri. Nu am să îi dau cu numele pentru că se recunosc de departe în mulţime şi pentru că nu apelează la tehnici ieftine de vânzări sau penibile de manipulare pentru a se vinde. Sunt acei oameni la care ajungi prin recomandări, oameni la care îți aștepți rândul bucuros pentru a primi o viziune proaspătă a lucrurilor. 🙂

Aşadar, vă rog frumos să nu uitaţi unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții: nu se pot auzi vorbe potrivite sau obţine rezultate mult dorite de la persoane nepotrivite.
Alex.

Emoții și amintiri.

De ceva timp m-am apucat să caut vacanțe, dintr-o mulțime de motive: pentru că iubesc acele amintiri din vacanțe, pentru că mi-e dor de vară, pentru că am un dor nebun de ducă, pentru că nu mai știu ce să îi fac cadou jumătății mele mai bune, pentru că… vreau amintiri care să dăinuie mai mult decât mireasma unui parfum și experiențe care să îmi umple sufletul de emoții. Și asta vă sfătuiesc și pe voi să faceți.
Înlocuiți cadourile oamenilor dragi cu experiențe: o ieșire la un restaurant, o vacanță și nu numai.
Renunțați la lucrurile efemere: un parfum, o geantă sau știu eu ce alte gadget-uri șmechere și care au rol de jucării – mult prea dorite inițial, iar după 2-3 zile își pierd farmecul. Optați pentru experiențe și mai ales pentru experiențe alături de persoana iubită. Vă garantez că în final veți aprecia înzecit emoțiile acelor momente și amintirea acelor clipe.
Așadar, dacă încă nu v-ați hotărât în privința cadoului de Valentines Day, Dragobete, Mărțișor, 8 Martie, orice altă sărbătoare sau știu eu, pur și simplu aveți chef de evadare cu persoana iubită vă recomand să consultați cu încredere oferta de vacanțe de aici. sau de mai jos.
Am găsit câteva city-break-uri (adică vacante de weekend) foarte căutate și dorite la prețuri foarte bune, poate chiar cele mai bune de pe piață (de regulă, eu fac planul de vacanță și până acum nu am găsit prețuri atât de bune).
city-break-1

city-break-2

city-break-3

Așadar, voi ce alegeți? Jucării sau emoții și amintiri?
Să nu uităm: important este să colecționăm amintiri, nu lucruri.
Alex.

50 de umbre ale lui Black.

Dacă v-ați uitat la 50 de umbre ale lui Grey sau ați citit cartea (găsiți cartea aici) scrisă E.L.James – care a generat o întreagă nebunie la nivel mondial, am o veste simpatică.
Niște omuleți tare faini și puși pe glume s-au gândit să facă o parodie după film și implicit carte, căreia i-au spus 50 de umbre ale lui Black. Aș fi tradus și cuvântul Black cu Negru, dar am zis să nu îi stricăm zen-ul lui Dan Negru după audiențele frumoase obținute de Revelion. 🙂 Oricum, rezultatul mi se pare demențial, sunt mai mult decât convins că vă prinde deoarece au existat mulți critici la adresa cărții și a filmului, iar eu abia aștept să râd când o să văd acest film-parodie.
Vedeți și voi trailerul filmului mai jos. Sper să vă amuze!

50 de umbre ale lui Black

Dacă v-ați uitat la 50 de umbre ale lui Grey sau ați citit cartea (o găsiți aici: http://bit.ly/1DAoPXR ) am o veste simpatică: va apărea o parodie după mult comentatul film. Puteți vedea trailerul mai jos, care este demențial!Ce ziceți, va avea succes? 🙂 Aștept părerile voastre despre trailer aici: http://www.jurnalpentruea.com/2016/01/50-de-umbre-ale-lui-black/ Alex. ~ Jurnal, pentru Ea.P.S.: filme găsiți aici: http://bit.ly/1N07cFT

Posted by Jurnal, pentru Ea. on Friday, January 8, 2016

A ieșit o treabă faină, nu?
Alex.
P.S.: filme foarte faine și desene animate găsiți aici: http://bit.ly/1N07cFT

Farmecul vieții

Un gând extrem de important și o poveste cu un mesaj ușor ascuns: Să nu uităm că farmecul vieții vine din micile plăceri și bucurii pe care aceasta ni le oferă…

A fost odată un domn care hotărâse să facă o excursie prin Europa.
Ajungând în Marea Britanie, din aeroport a cumpărat un ghid de călătorie ce cuprindea castelele ce pot fi vizitate în Marea Britanie, în el fiind menţionate zilele şi orele de vizită, uneori acestea fiind foarte limitate. Pe una dintre paginile ghidului, acesta a văzut o ofertă specială “Castelul Vieţii Tale.” Din fotografiile prezentate, castelul nu părea mai bun sau mai rău ca altele… Ghidul mai indica, că din motive care vor fi anunţate mai târziu, pentru vizitarea castelului nu se percepe taxă la intrare, ci la ieşire, iar coordonarea zilei şi orei vizitei, urmează a se face individual, la numărul de telefon indicat.
farmecul-vietii-jurnal-pentru-eaIntrigat de oferta neobişnuită, de cum ajunge la hotel, domnul formează numărul de telefon şi se întelege cu proprietarul cu privire la data călătoriei.
La intrarea în castel era inscripţionat: “Totul în lume decurge după anumite legi.”. La uşă domnul a fost întâmpinat cu foarte multă amabilitate către un om îmbrăcat într-o fustă tipic scoţiană, în carouri.
– Ceilalţi vizitatori au intrat deja? – se interesează turistul.
– Ceilalţi vizitatori? – se miră omul. Nu, numai e nimeni, vizitele în Castelul nostru se efectuează individual şi nu oferim nici serviciile unui ghid.
Nespunând nimic cu referire la programul de lucru, el a început a-i povesti turistului istoria castelului şi a făcut o trecere în revistă a tuturor lucrurilor notabile ce pot fi admirate acolo: tablourile de pe pereţi, sala cu modele de armuri de lângă intrare, armele militare din cameră sub scări, catacombele şi camera de tortură din temniță. Când a terminat povestirea, el i-a înmânat vizitatorului o lingură.
– Şi asta de ce? – a întrebat el nedumerit.
– Astea sunt regulile noastre. Noi nu percepem o taxă de intrare, iar costul excursiei îl stabilim în felul următor: fiecărui vizitator îi dăm o lingură, umplută cu nisip fin, în acesta fiind exact o sută de grame de nisip, iar fiecare om care intră trebuie să poarte această lingură cu el pe tot parcursul vizitei. După terminarea vizitei, măsurăm nisipul rămas în lingură, iar pentru fiecare gram lipsă se achită o Liră sterlină …
– Şi dacă nu vărs nici un gram?
– Oh, în acest caz, vizita este gratuită.

Vizitatorul a fost surprins şi amuzat de o astfel de condiţie. Gazda primitoare a umplut lingura cu nisip şi excursia Seniorului a început.
Încrezător în puterea mâinilor sale, el a început să urce încet treptele, neluându-şi privirea de la lingură. În partea de sus, lângă galeria de tablouri, el a decis să nu meargă, pentru că vântul sufla puternic şi ar putea vărsa nisipul. A coboarât sub scări pentru a ajunge la sala cu arme militare, dar stând sub scară, şi-a dat seamă că, pentru a ajunge în acea sală, trebuie să sară peste o balustradă. Acest fapt nu i-ar fi pus viaţa în pericol, dar avea să ducă la vărsarea nisipului din lingură, aşa că domnul s-a mulțumit doar cu examinarea camerei de la distantă. Pentru acelaşi motiv, acesta nu s-a coborât în temniță, deoarece trebuia să coboare pe nişte scări foarte abrupte. Foarte mulţumit de faptul că a păstrat conţinutul din lingură intact, a început să se îndrepte spre locul de unde şi-a început turul. Acolo era aşteptat de persoana care îl primise cu o balanță în mână. Domnul a golit conţinutul din lingură în balanță şi a aşteptat nerăbdător rezultatul.
– Surprinzător, aţi pierdut doar jumătate de gram, ceea ce înseamnă că, nu trebuie să plătiți nimic pentru vizita efectuată.
– Mulţumesc.
– Ţi-a plăcut vizita?
– întrebă la sfârșit omul în fustă.
Turistul, după un moment de ezitare, decide să fie sincer.
– De fapt, nu prea. Tot timpul m-am gândit la nisip şi nu am reuşit să examinez ceea ce era în jurul meu.
– Foarte regretabil! Ştii, voi face o excepţie pentru tine. Voi umple din nou lingura ta, pentru că astea sunt regulile, dar de data aceasta uită de nisip pentru că, chiar dacă îl verşi pe tot, nu vei plăti nimic pentru vizită. Unica condiţie este că, trebuie să terminați turul în 12 minute, deoarece după acest interval de timp trebuie să vină un alt vizitator.

Fără a risipi nici un moment, domnul a luat lingura şi a fugit spre sala de lângă antreu, pentru a arunca o privire rapidă la exponatele de armură. După a coborât repede pe scări în temniță. Nisipul deja îl vărsase tot, dar asta nu mai conta. Acolo el nu a petrecut nici un minut, pentru că timpul se scurgea destul de repede. A alergat spre camera de sub scări, unde erau depozitate armele, dar aruncând o privire la ceas, şi și-a dat seama că au trecut deja unsprezece minute. Timp pentru a vizita camera cu arme nu mai avea, de aceea s-a hotărât să plece spre ieşire, unde era aşteptat de același om în fustă.
– Văd că nu mai aveți nisip în lingură, lucru ce mă face să cred că, nefiind obligat să aveţi grija nisipului, de această dată turul castelului v-a plăcut.
Vizitatorul nu a răspuns imediat.
– De fapt, nu… – a spus el în cele din urmă – Mă gândeam cum să nu întârzii, chiar dacă am vărsat tot nisipul, nu am avut nici o plăcere.
Omul în fustă îşi aprinde pipa şi spune:
– Există oameni care trec prin ”Castelul Vieţii” lor, încercând să nu plătească pentru nimic, şi nu se pot bucura de această călătorie. Mai sunt şi alţii, care întotdeauna sunt grăbiţi, pierd repede totul şi nu pot obţine plăcere. Puţini înteleg ştiinţa vieţii. Ei descoperă fiecare ungher şi se bucură de fiecare moment. Ei ştiu că trebuie să plătească pentru tot, dar înteleg că în viață sunt lucruri pentru care merită să plătești.

Așadar, să nu uităm de toate micile plăceri care alcătuiesc farmecul vieții.
Alex.

(Postare publicată inițial pe 13 aprilie 2014, aici. )

Fericire.

fericire-jurnal-pentru-eaO rețetă exactă pentru fericire nu există. Fericirea este mereu acolo, în acelaşi loc, unic pentru fiecare. Unii se mai rătăcesc pe drum, alţii se opresc pentru a construi poduri peste gropi, ori pentru a se odihni mult prea mult. Alţii pur şi simplu sunt prea preocupaţi cu mărunţişuri și nu observă, dar cei mai mulţi neagă existenţa fericirii. Doar nebunii lumii se mai întrec în a defini, în a găsi şi a se bucura de ea.
Fericirea este, cred, mult prea complexă și greu de descris…
Fericirea este acel sentiment care te cuprinde atunci când urci scările grăbit și nerăbdător, ştiind că eşti aşteptat. Fericirea e acea amorțeală a papilelor gustative atunci când mâncarea este mai condimentată decât viața. Fericirea este acel gol în stomac deși tocmai ai terminat de mâncat. Fericirea este acea beție și amețeală bruscă care te cuprinde atunci când îi simți parfumul invadându-ți aerul. Fericirea este acel lucru care se întâmplă între un bună dimineaţa răvăşit şi un noapte bună somnoros – sau invers. Fericirea se ascunde între pleoapele ei de la apus până la răsărit. Fericirea toată este acea gălăgie surdă ce străbate liniştea dintre bătăile inimii din timpul zilei. Fericirea e atunci când renunți la tine pentru ea, oricând și fără ezitare.
Fericirea mea se ascunde în Ea, iar Ea este cel mai frumos dar pe care viaţa mi l-a oferit sau poate pe care, dintr-o prostie, ori pe care, poate dintr-o coincidenţă ciudat de frumoasă l-am descoperit.
Adevărul este că fericirea nu se caută şi nici nu se defineşte. Fericirea doar se trăieşte şi astfel descrie cel mult frugal, căci altfel nu există sau nu se menţine. Şi cel mai important aspect este să o trăieşti… căci altfel, niciodată nu exişti și nu vei exista cu adevărat.
Pentru mine, Ea este zâmbetul, pacea, marea și fericirea mea. La mulți ani, fericire!

Alex.